Centrul de Documentare și Informare

Viziunea

C.D.I.-ul – un spațiu deschis destinat explorării, descoperirii prin lectură și prin mijloace media, într-un un mediu prietenos, activ, dinamic.

 

Misiunea

  • Cultivarea spiritul de explorare și învățare pe tot parcursul vieții, precum și  bucuria de a citi și dorința de informare și cunoaștere;
  • Punerea la dispoziție a unui spațiu modern, interactiv, în care oricine are acces la informație, indiferent de suport, pentru petrecerea timpului liber, muncă sau studiu;
  • Participarea la promovarea imaginii școlii, la diseminarea informațiilor relevante despre cultura organizațională și despre rezultatele deosebite, prin relația cu media locală și partenerii educaționali;
  • Contribuția la formarea tinerilor în sensul asumării responsabilității, al toleranței, al cooperării libere, al afirmării valențelor educației, prin activitățile și proiectele derulate în parteneriat, prin programe extracurriculare şi proiecte internaţionale, cu o largă deschidere spre cultura naţională şi internaţională;
  • Participarea la dezvoltarea unui management educaţional performant, bazat pe conlucrarea dintre şcoală – familie – comunitate, capabil să readucă şcolii, cadrelor didactice şi elevilor plusvaloarea necesară situării Liceului Energetic Constanța în topul preferinţelor elevilor pentru liceele tehnologice.

 

            C.D.I.-ul beneficiază de o suprafață generoasă de 150 mp, este amenajat cu rafturi noi și mobilier modular, ceea ce a permis crearea unor spații cu funcții specifice, precum Spațiul pentru lectură, Spațiul pentru munca individuală sau de grup, Spațiul multimedia, Spațiul pentru profesori/spațiul de documentare pedagogică, Spațiul pentru orientarea școlară și profesională, Spațiul de recreere. Centrul a primit în acest an (2020) 12 laptopuri, un Smart TV, un videoproiector, pe lângă celelalte dotări deja existente – calculator conectat la Internet, două imprimante, copiator, și nu în ultimul rând, un fond de carte bogat (24.000 volume), casete audio-video și CD-uri.

Inaugurarea Centrului de Documentare și Informare „prof.univ.dr.ing. Garabet Kümbetlian”

            Inaugurarea C.D.I.-ului a avut loc pe data de 17 mai 2019 și a marcat sărbătorirea activității educaționale a Liceului Energetic în cadrul „Zilelor Școlii”. Centrul de Documentare și Informare poartă numele prof.univ.dr.ing. Garabet Kümbetlian (1936-2018), în onoarea celui care a fost fondatorul acestei instituții școlare și primul ei director, în perioada 1966-1972. Acest eveniment organizat de Liceul Energetic Constanța și Uniunea Armenilor din România, filiala Constanța, s-a desfășurat într-un cadru festiv la care au participat alături de gazde, reprezentate de director prof. ing. Claudia Nițu și corpul profesoral, oficialități ale orașului Constanța, reprezentanți ai I.Ș.J. Constanța, C.C.D. Constanța, membri ai comunității armene, dar și reprezentanți ai mediului universitar constănțean și ai Asociației Generale a Inginerilor din România (AGIR), precum și foști elevi ai liceului.

            Cu această ocazie a fost dezvelită o placă omagială, dăruită de Uniunea Armenilor din România, filiala Constanța, iar participanții au evocat personalitatea omului de știință și educație Garabet Kümbetlian și au prezentat momente semnificative din istoria și activitatea prezentă a liceului, dar și modul în care întâlnirea cu Liceul Energetic și mai ales cu profesorul Garabet Kümbetlian, le-a marcat existența.

 

Asigurarea continuității/funcționării C.D.I.         

            Un rol important al Centrului este dat de faptul că acesta asigură șanse egale pentru elevii studioși dezavantajați în privința accesului la informație, oferindu-le acestora un mediu adecvat și instrumentele digitale pentru a învăța.

          În ceea ce privește procesul educațional, profesorii utilizează acest spațiu pentru activitățile centrate pe elev, pentru învățarea prin descoperire, prin activități nonformale ingenioase și pentru proiectele educaționale la care școala este partener. C.D.I.-ul este, în același timp, un spațiu al întregii comunități educaționale, util părinților, profesorilor, personalului școlii, colaboratorilor, tuturor celor care îmbogățesc spiritual prin efortul lor această instituție.

            C.D.I.-ul este locul ideal pentru desfășurarea diverselor activități din cadrul proiectelor și parteneriatelor în care școală este implicată. Se desfășoară aici activități de grup, individuale, multimedia, pentru informare, lectură de plăcere, documentare, consilere și orientare școlară, afișaj. Aici au loc majoritatea activităților organizate la nivel de liceu, C.D.I.-ul fiind un spațiu al metamorfozelor și găzduind proiecții, expoziții sau audiții, fiind centru de recreere și al dezbaterilor, al creației literar-artistice sau al concursurilor școlare.

            Pentru a ilustra varietatea activităților care prind viață într-un Centru de documentare, amintim câteva dintre activitățile desfășurate în anul școlar 2019/2020: „Ziua Națională a Holocaustului”, „Ziua educației nonformale”, „Spune STOP discriminării”, „Distruge zidul indiferenței”, „Ziua Internațională a persoanelor cu dizabilități”, „Intercunoaștere în grupele de adolescenți”, „Bunele maniere – utile sau demodate?”, Proiectul tehnic „Cine a fost Nikola Tesla?”, „Cultura – spațiul adevăratei libertăți”, precum și numeroase activități de consiliere și orientare profesională având ca beneficiari pe elevii școlii noastre.

Program de funcționare

1. În perioada anului şcolar:
luni 8,00 – 16,00
marţi 8,00 – 16,00
miercuri 8,00 – 16,00
joi 8,00 – 16,00
vineri 8,00 – 14,00

2. În perioada vacanţelor:
de luni până vineri între orele 8,00-14,00

Resurse educaționale

Biblioteca Școlara Electronică și Biblioteca Școlara Virtuală

Prin implementarea softului de bibliotecă Bibliophil (achiziționat în luna octombrie 2012), se va realiza Biblioteca Școlară Electronică prin prelucrarea electronică a tuturor cărților existente în biblioteca colegiului. Elevii și profesorii Colegiului Tehnic Energetic vor avea acces nelimitat la Biblioteca Școlară Electronică și la Bibliotecă Școlară Virtuală.

Ce însemnă Biblioteca Școlară Virtuală?

  • Acces nelimitat la platforma edu.ebibliophil.ro
  • Puteți adăuga și regăsi toate informațiile din această Bibliotecă Virtuală (descrieri bibliografice, informații digitizate, ebooks, referate, imagini etc.)
  • Posibilitatea de a valorifica rezultatele activității didactice și instituționale
  • Asigurarea promovării accesului la resursele bibliografice existente în bibliotecă
  • Modul pentru publicarea online a revistelor
Clubul de Lectură

Clubul de lectura este un site unde puteți găsi și downloada gratuit cele mai bune cărți. Accesând biblioteca virtuală puteți gasi cărți ale celor mai cunoscuți autori din literatura clasică și modernă, cărți din colecția științifico-fantastică, cele mai bune bestsellere, dar și cărți pentru copii, mari enciclopedii, dicționare etc. De asemenea, puteți găsi cărți de tehnică, medicină, gastronomie s.a.

Biblioteca pe mobil

Proiectul este dezvoltat în parteneriat cu BookLand şi oferă acces la 100 titluri de carte din următoarele categorii: Beletristică, Dezvoltare personală, Istorie şi Mitologie, Limbi străine, Ştiinţă, Teatru, Poezie şi Artă. Titlurile sunt din programa şcolară, dar nu numai, şi provin de la 55 de edituri româneşti. Elevii nu trebuie decât să îşi descarce titlurile preferate, direct pe telefonul mobil sau pe tabletă, printr-o simplă scanare a unui cod QR, de pe Biblioteca Digitală. Descărcarea oricărui fişier este gratuită, indiferent de reţeaua de telefonie mobilă a utilizatorilor.

Scoala Discovery

„Şcoala Discovery” se adresează elevilor cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani şi are două componente principale: o serie de programe educative pe teme legate de învăţământul ştiinţific, ce vor putea fi urmărite pe Discovery Channel, şi materiale didactice disponibile online, care să ajute profesorii să integreze aceste programe în procesul de educaţie.Proiectul ”Școala Discovery” a fost lansat pe data de 16 ianuarie 2012 de Ministerul Educației și Discovery Channel și încurajează elevii și profesorii să folosească metode moderne la orele de curs și să învețe despre știință, urmărind lecții speciale pe canalul Discovery.

Dacoromanica

În 2011, ca urmare a celui mai ambiţios proiect de digitizare la nivel naţional, Biblioteca Metropolitană Bucureşti a lansat dacoromanica.ro, cea mai importantă bibliotecă digitală românească accesibilă gratuit pe Internet, oferind utilizatorilor trei milioane de pagini de carte scanate.Portalul DacoRomanica îşi propune să devină un veritabil centru virtual al păstrării şi dezvoltării culturii româneşti, reprezentând un instrument vital în serviciul reţelelor de cooperare naţională şi internaţională. Biblioteca virtuală este dezvoltată permanent, fiind în prezent singura bibliotecă digitală profesionistă din România, concepută pentru a răspunde provocărilor Mileniului III şi pentru a deveni partener în Biblioteca Virtuală Europeană.

Revista Școlii

program

L-J: 8:00 - 16:00
V: 8:00 - 14:00

Adresă

B-dul Mamaia, nr. 284, cod poștal 900552, Constanța, judetul Constanta, România

Email

secretariat@ctenergetic.ro

Telefon